Aminte...

Imi aduc aminte multe lucruri de cand eram mic. Unele mai frumoase decat celelalte.
Unele clare, altele in ceata. Altele nici acum nu cred ca s-au intamplat, raman convins ca au fost doar imaginatia mea de copil.

Imi amintesc foarte clar. Aveam 4 ani. Am luat taburetul cu tapiterie rosie si l-am carat doua etaje pe scari. Era mai mare decat mine. Il ajutam. Nu la fel de clar imi amintesc insa ca nu i-am dat niste mileuri ce le avea bunica puse pe rafturile de la sifonier.
Apoi imi aduc mine ca am fugit repede pe balcon sa il vad cum pleaca. Tin minte si acum, ma uitam si vedeam spatele acelui WV gri...WV in care imi gaseam somnul doar sus, in spate, deasupra canapelei.

Nu imi aduc aminte in schimb ce simteam atunci cand se intamplau astea. Eram prea mic sa simt ceva. Sau poate nu mai vreau sa imi aduc aminte ce simteam.

Stiu insa ca acum el simte cat a gresit, si sigur nu isi da seama ce a pierdut. Dar vad ca vrea sa recupereze. Acum sunt mare, am casa mea, am familia mea iar el se baga cu forta ca si cand vrea sa recupereze toate zilele mele de nastere in care asteptam sa ma sune, sa imi aduca mingea mea de 35 preferata.

Eu stiu ce am trait, stiu ce simte el acum. Poate asa e corect sa se intample. Cine greseste sa plateasca. Indiferent insa ce a gresit nici un tata nu trebuie sa pateasca ceea ce pateste el.