1 Martie

Inca nu sunt refacut complet...daca e sa fiu sincer nici nu simt ca ma voi reface complet curand. In fine.
Azi e 1 martie, a fost. Zi care imi e draga. Aduc flori sotiei, Mariei si mamei. Dar pe langa aceasta placere intervine o frustrare...sa ii zicem frustrare.
De ce trebuie sa fac la fel cu colegele de la munca? Sunt multe. Prea multe. Si sunt doua variante.
Prima : Ma hotarasc sa le dau martisor la toate. In acest caz mai mult ca sigur la numaratoare uit una sau doua. Nu le uit p'alea care nu le suport. Alea nu am cum sa le uit ca imi stau pe creier ca niste pitici mici si rosii. Sigur voi uita doua care totusi imi erau dragi. E in cazul asta se intampla urmatorul fenomen. Cele doua pe care nu le sufeream vor trai cu impresia ca imi sunt dragi : "Vezi ma...fraiere ca te-am facut. Facem ce vrem cu tine...trebuie doar sa fim mai smechere decat tine". Ca si cum viata mea depindea de ele daca ma indragesc sau nu. Iar alea uitate vor crede ca nu le suport. Incepand din acest moment pe langa cele care deja nu le sufeream vor mai exista doua care ma vor privi..."Uite-l si pe taranu' asta. Oare ce i-am facut de noua nu ne-a luat martisor, in schimb a luat alora doua care nici macar nu il suporta. Il barfesc pana la loc comanda...fraier. Dar vine si randul nostru..." Si uite inca doua care imi vor face papusa si vor infige pe ici-colo ace...ma gandesc daca nu d'acolo mi s-a tras.
A doua varianta : Nu cumpar martisor niciuneia. Atunci vor exista colegele...una sau doua care ma vor privi asa : "Dar de ce pe mine ma tratezi ca pe toate celelalte? Mie ai fi putut sa imi iei un martisor." Asta spusa cu voce tare, baga firma la idei...
In concluzie la munca nu am cumparat martisoare :) si am stat inchis in birou pana au plecat toti acasa.
Economie. Buget de criza. Pai pana la urma...de ce trebuie sa le iau eu martiosare colegelor?